ccc

TORT CULORILE TOAMNEI

Posted on Posted in Povești dulci

                                       

 olaj fc

                  Mă obişnuisem cu denumirile acestea de black chocolate (ciocolată neagră) şi black coffee (cafea neagră) când de fapt ele sunt brown (maronii) pentru că şi boabele de cacao şi cele de cafea sunt maronii; ce-i drept este vorba de un maro extrem de închis, dar în nici un caz negru. Zic asta pentru că mi-a fost atrasă atenţia asupra denumirii de Black & White, şi pe bună dreptate pentru că mai mult era Brown & White/Beige… oricum, în nici un caz negru şi alb. Dar ne urnim mai greu când este vorba să ieşim din clişeele cu care am fost obişnuiţi atâţia ani. Aşa că iată Tortul Culorile Toamnei.

 c

            Povestea aceasta colorată aşa de frumos este una magică. La noi acasă nu există Mickey Mouse şi Scooby Doo, ci Pixi cu aventurile lui şi poveştile dulci cu caju, vanilie şi alune de pădure. Aceştia sunt eroi copilăriei lui Rareș, total diferiţi de eroii mei.

            Mie nu-mi place supremaţia pe care o deţin unele personaje în poveştile acestea cu dulciuri sănătoase şi am hotărât că ar fi cazul să mai ofer rolul principal şi altcuiva. Pentru că vanilia este un ingredient mai vanitos, am zis că mai bine să am o poveste cu două personaje principale… scorțișoara şi vanilia. Vanilia e mai pretenţioasă, ştie că este scumpă la vedere, că e copiată artificial în cantităţi industriale, că adevărata esenţă de vanilie o găseşti mai rar şi ştie că e unică şi de neînlocuit…așa că își permite să umble cu nasul pe sus.

 

 ccc

             Păstaia de vanilie ieşise din fiola de sticlă în care fusese achiziţionată, se puse pe fundul de lemn şi zise cu înverşunare că azi ea nu mai acceptă combinaţii, vrea să fie ea şi atât. Cuţitul se puse pe treabă şi o disecă bine-bine, îi scoase toate seminţele, că doar ele dau aroma aceea îmbătătoare şi le aruncă în blender. Acolo mai aşteptau şi vreo 200g de caju vrăjit de cu noapte şi câteva linguri de miere de salcâm. (Ehei! Am o presimțire că mierea de salcâm o să-i facă în curând o declarație de dragoste unui mago care se tot perpelește de câteva zile.) Aşa că Rareş s-a pus pe treabă şi a dat click blenderului. În 30 de sec. crema era gata. Sau cel puţin aşa credea el, dar eu ştiam că îi lipseşte şi untul de cacao (fără gust sau miros) suficient de puternic să facă din crema aceea cremoasă o cremă ţanţoşă şi deasă. Alunele de pădure şi curmalele aşteptau deja în bol, măcinate bine, să se întâmple ceva. Aşa că pudra de roşcove se băgă în seamă cu ele şi ieşise un fel de aluat de biscuiţi tradiţional, însă mult mai nutritiv. Le-am masat bine în forma inelară şi le-am pus în frigider să mai povestească şi ele, aşa, ca între fete. Cât au discutat ele acolo am pregătit şi crema de ciocolată de această dată cu multă scorţişoară. Şi cum scorţişoara merge cu portocala, am adăugat şi puţină coajă de portocală. În rest caju-ul cu roşcovele, siropul de arţar şi untul de cacao şi-au făcut de cap împreună prin blender şi apoi le-au convins şi pe portocală şi scorţişoară să se dea şi ele într-un mix. Cea ce a ieşit a fost fabulos. Vă spun cât se poate de serios, în cofetăriile tradiţionale nu ai să găseşti aşa ceva, doar blaturi pufoase, însiropate şi o cremă de ciocolată absolut inutilă din punct de vedere nutritiv şi « gustativ » (aştept variante, pur şi simplu nu mi-a venit alt cuvânt aşa că mai inventez).

            Dar să revenim. Obișnuiesc să mă pierd pe drum.. sunt Gemeni… şi tot timpul îmi zburdă mii de gânduri şi idei prin cap şi mai greu să le duc la capăt, că tot se încurcă între ele. Am turnat peste fetele din frigider crema aceasta fabuloasă de ciocolată şi le-am dat pe toate la congelator să prindă formă. După o oră am turnat şi crema de vanilie, care deja era nerăbdătoare să vadă cum va ieşi. Au mai stat vreo 2 ore în congelator şi apoi aţi văzut ce a ieşit… un TORT CULORILE TOAMNEI de ciocolată şi vanilie, aşa ca pentru toţi Gemenii şi restul zodiilor mai nehotărâte, care ar mânca şi –și, dar mai greu să se decidă…

 cccc

Cu drag,

                        Ca’n Rai

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *